BLOG

KIDS DENTAL & TEENS

17 Jul 2017 · Kids Dental

DE CE ESTE IMPORTANT CONSULTUL ORTODONTIC

Societatea noastră, din păcate, nu este suficient de informată în legătură cu problemele care pot apărea din cauza unei ocluzii (mușcături) incorecte, a pierderii premature a dinților temporari sau a înghesuirilor dentare. Consecințele pe termen lung sunt legate de probleme de dezvoltare, asimetrii de creștere, probleme ale articulației temporo-mandibulare, probleme de deglutiție. De cele mai multe ori, stomatologii sunt cei care recomanda pacienților un consult ortodontic, în urmă constatărilor care le fac la consultul general. Mai ales când este vorba despre copii, părinții sunt nedumeriți de ce ar trebui copilul lor să beneficieze de un consult ortodontic, chiar și dacă dinții par a fi drepți.
Cea mai mare nedumerire a părinților este DE CE? Dacă copilul meu nici nu are nici un dinte definitiv erupt și cei de lapte par a fi drepți, nu are nevoie de aparat. Această poate fi prima reacție a părinților, dar ortodontul nu se ocupă doar de îndreptat dinți. Prima vizită a copilului la medicul ortodont se recomandă a fi în jurul vârstei de 7 ani. Nu trebuie să așteptăm până erup toți dinții permanenți, deși acesta este mitul care circulă.
Medicul ortodont poate depista diferite anomalii dento-maxilare și deasemenea și obiceiuri vicioase care pot fi neobservate de către medicul stomatolog. Cel mai important aspect al ortodonției este prevenția apariției sau agravării anomaliilor dento-maxilare. Cu cât problemele de creștere osoasă sau de lipsă de spațiu se corecteza mai devreme, cu atât dinții permanenți erup cât mai aproape de poziția lor corectă și rezultatul are o stabilitate mai bună în timp.
Dintre obiceiurile vicioase sesizate de ortodont, care pot duce la anomalii de creștere, putem enumera respirația orală, care în timp duce la ocluzie deschisă, deglutiția infantilă care deasemenea duce la ocluzie deschisă , sugerea degetului care poate cauza ocluzie deschisă sau ocluzii inverse.
De la dentiția temporară, un medic ortodont cu experiență poate să anticipeze ce probleme ortopedice sau ortodontice pot apărea la un copil. Nu este obligatoriu să se facă un tratament ortodontic la această vârstă, dar o evaluare timpurie poate face diferența dintre un tratament în etapa ortopedica și ortodontica a copilului și un tratament ortodontico-chirurgical la vârstă adultă, sau evitarea unor probleme mult mai grave care pot apărea în timp.

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn